TPA sărbătorește 40 de ani de experiență

1. ianuarie 2019

2019 este un an special în istoria TPA. Compania a fost fondată acum exact acum 40 de ani în Langenlois în Austria Inferioară. Au urmat patru decenii de dezvoltare dinamică și creștere constantă, atât în Austria cât și pe plan internațional.

Rădăcini regionale, legături globale

TPA a fost fondată în 1979 în Langenlois. În 2019 aniversăm 40 de ani de existență ca o companie cu o vastă reputație internațională. De-a lungul ultimilor 40 de ani, dintr-o mică firmă de consultanță fiscală s-a dezvoltat un grup de societăți de succes. Astăzi ne numărăm printre cele mai mari firme de consultanță fiscală și de audit din țară și una dintre cele mai importante firme de consultanță fiscală din Europa Centrală și de Sud-Est.

TPA în Langenlois

Grupul TPA Group – 12 Țări. 1 Companie.

Grupul TPA are în total peste 1.500 de angajați, dintre care aproximativ o jumătate activează în Europa Centrală și de Sud-Est. Grupul numără 30 de centre în Austria, Albania, Bulgaria, Croația, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă și Ungaria.

Rețeaua Baker Tilly International

Pe lângă Austria, țările din Europa Centrală și de Sud-Est reprezintă piețele principale ale Grupului TPA. Activitatea noastră însă nu se oprește aici. Ca membru independent al Baker Tilly Europe Alliance – un partneriat între renumita firmă germană membră a Baker Tilly și cele 12 țări care alcătuiesc Grupul TPA – suntem în măsură să le oferim clienților noștri acces la o rețea globală de consultanți fiscali, auditori și consultanți în afaceri.

Datorită apartenenței la rețeaua Baker Tilly, TPA se bucură de cele mai bune legături internaționale și astfel poate oferi clienților săi servicii de calitate înaltă în toate orașele și regiunile importante din punct de vedere economic din lume.

Persoană de contact