Noutăţi
10. iulie 2025
Reading Time: 3
Min.
news
RO e-Transport: oficializarea procedurii privind aplicarea graduală a sancțiunilor
Reglementările RO e-Transport includ, începând cu noiembrie 2024, prevederi privind aplicarea graduală a sancțiunii complementare constând în confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate în sistemul RO e-Transport, a bunurilor pentru care au fost declarate cantități eronate în sistem sau bunurilor descărcate pe teritoriul României, dar care fac obiectul tranzacțiilor intracomunitare aflate în tranzit (cu anumite excepții).
Aplicarea graduală a sancțiunii complementare se realizează după cum urmează:
- la prima abatare, nu are loc confiscarea contravalorii bunurilor;
- la a doua abatere (constatată în maximum 12 luni de la prima contravenție), se confiscă 15% din contravaloarea bunurilor nedeclarate;
- la a treia abatare, se confiscă 50% din contravaloarea bunurilor nedeclarate;
- de la a patra abatere, se confiscă 100% din contravaloarea bunurilor nedeclarate.
În vederea aplicării graduale a sancțiunii complementare este necesară, însă, accesarea unui registru de către reprezentanții Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală („ANAF”), Autorităţii Vamale Române („AVR”), precum şi de către ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române (din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, „MAI”), care să conțină istoricul contribuabililor.
Chiar dacă existența acestui registru electronic de evidență centralizată a sancțiunilor aplicate este prevăzută încă din noiembrie 2024 în legislația RO e-Transport, procedura de accesare a fost publicată de către autorități abia în 7 iulie 2025, prin Ordinul comun al ANAF, AVR și MAI nr. 1.659/1.622/101/2025 privind aprobarea Procedurii de accesare a registrului electronic de evidenţă centralizată a sancţiunilor aplicate, prevăzut la art. 14 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Datele privind sancțiunile aplicate vor fi înregistrate în registru de îndată de către agenții constatatori sau personalul desemnat din cadrul instituțiilor competente.
Ordinul mai prevede o serie de proceduri pe care instituțiile și persoanele desemnate din cadrul acestora vor trebui să le aibă în vedere pentru asigurarea funcționării corespunzătoare a registrului.
Este important de reținut că sancțiunea principală se aplică independent de numărul contravențiilor amintite anterior și constă în amenzi cuprinse între 10.000 lei și 50.000 lei în cazul persoanelor fizice, respectiv între 20.000 lei și 100.000 lei în cazul persoanelor juridice.
Sursă: Ordinul ANAF, AVR, MAI nr. 1.659/1.622/101/2025 privind aprobarea Procedurii de accesare a registrului electronic de evidenţă centralizată a sancţiunilor aplicate, prevăzut la art. 14 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.