Acordarea unor facilități la plata taxei și a chiriei datorate pentru ocuparea domeniului public

19. mai 2020 | Reading Time: 1 Min

Pe perioada 14 mai 2020 – 31 august 2020, plata chiriei și a taxei datorate pentru ocuparea domeniului public cu panouri publicitare se va efectua numai pentru panouri decorate cu reclamă comercială, proporțional cu perioada de timp în care respectivele panouri au fost efectiv decorate.

Până la data de 14 august 2020, consiliile locale pot decide să acorde scutiri de la plata acestor taxe pentru utilizatorii care și-au întrerupt total sau parțial activitatea economică.

Pentru aplicarea scutirii, contribuabilii trebuie să depună până la data de 15 septembrie 2020 o cerere specifică, o declarație pe propria răspundere și, după caz, o copie a certificatului pentru situații de urgență, precum și alte documente justificative.

Sursa: Ordonanța de urgență nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 393 din 14 mai 2020

COVID-19 Tax & Legal Flash Nr.11_20.05.2020
Persoană de contact