6. mai 2025
Reading Time: 2
Min.
news
Legea privind modificările la regimul străinilor și încadrării lor în muncă a fost adoptată
Legea nr. 53/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor a primit în octombrie anul trecut votul senatorilor, a fost adoptată, în aceeași formă și fără amendamente, la Camera Deputaților în luna aprilie anul acesta, iar la data de 05.05.2025 a fost publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare în trei zile de la publicare.
Legea prevede măsuri care să asigure transpunerea corespunzătoare a Directivei 2014/36/UE privind lucrătorii sezonieri din țări terțe și vizează modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România și Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 referitoare la încadrarea în muncă a străinilor.
Principalele modificări:
- posibilitatea de a revoca viza sau dreptul de ședere temporară al lucrătorilor sezonieri, dacă angajatorul este în lichidare, insolvență, nu desfășoară activități economice, nu are datoriile achitate sau a fost sancționat recent, în ultimele șase luni, pentru anumite contravenții.
- în situația în care viza de lungă ședere în scopul angajării în muncă sau dreptul de ședere temporară în scopul angajării în muncă au fost revocate, angajatorului îi revine răspunderea pentru plata către lucrătorul sezonier a două salarii minime brute garantate în plată, precum și a obligațiilor restante pe care angajatorul ar fi trebuit să le respecte în cazul în care viza de lungă ședere ori dreptul de ședere temporară nu ar fi fost revocate.
- în ceea ce privește prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de muncă, a fost abrogată prevederea care impunea lucrătorilor sezonieri să demonstreze, cu ocazia solicitării prelungirii dreptului de ședere, menținerea salariului minim pe întreaga durată a șederii.
- la condițiile privind obținerea avizului de angajare, va fi necesar ca din certificatul constatator să rezulte că în registrul comerțului sau, după caz, în Registrul asociațiilor și fundațiilor nu au fost înregistrate mențiuni privind deschiderea procedurii falimentului ori a lichidării.
- aplicarea cerințelor de pregătire profesională doar în cazul profesiilor reglementate, în sensul în care străinul pe care angajatorul intenționează să îl încadreze pe locul de muncă vacant îndeplinește condițiile de pregătire profesională, experiență în activitate sau autorizare prevăzute de legislația în vigoare pentru ocuparea acelui loc de muncă, exclusiv în cazul profesiilor reglementate.
Sursă: Legea nr. 53/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor